Sălbăticia poate fi aspră și nemiloasă. Cu atât mai mult sunt următoarele povești despre supraviețuire incredibile! Viața poate fi fragilă și incredibil de grea. Nu există limite la ceea ce sunt oamenii dispuși și capabili să facă pentru a rămâne în viață. Cu puțin talent, o doză de determinare și o grămadă de noroc, acești oameni au reușit să supraviețuiască unor lucruri cu adevărat neverosimile. Acestea sunt cele mai extreme povești despre supraviețuire în sălbăticie! Ați fi capabili să o faceți?
Sursă: SITA/AP/Tham Luang Rescue Operation
Echipa de fotbal din Thailanda
Această poveste ați putut-o vedea în știri - nu este de mult timp de când, după un antrenament de fotbal în iunie 2018, 12 membri ai unei echipe de fotbal din Thailanda și antrenorul lor au decis să exploreze o peșteră din apropiere numită Tham Luang - una dintre cele mai lungi peșteri din Thailanda. Băieții cu vârsta între 11 și 16 ani și antrenorul lor (25 de ani) se cărau prin apele peșterii cu scopul de a o explora. Când a venit apa din inundație, i-a tras mai adânc în peșteră. Inundația a umplut sistemul de peșteri cu apă și a închis băieții timp de 17 zile. Primele 9 zile au fost fără mâncare și apă.
Au meditat pentru a economisi energie și a evita gândurile rele. După nouă zile, băieții au fost descoperiți de scafandri britanici. Cu toate acestea, a supraviețui atât de mult timp a fost doar jumătate din succes. Salvatorii din Thailanda au trebuit să găsească o modalitate de a-i elibera în siguranță. Drumul obositor la suprafață a necesitat ca fiecare băiat să poarte o mască de scafandru cu fața completă și să fie legat între doi scafandri și apoi să mai înoate ore întregi prin curbele înguste ale peșterii.
Datorită eforturilor salvatorilor din Thailanda și comunității internaționale de scafandri, toți au supraviețuit și după salvare s-au putut întoarce rapid la o viață normală și sănătoasă. Un fost membru al marinei militare din Thailanda a murit tragic în operațiunile de salvare.
sursă: https://nypost.com/
Angela Hernandez
În iulie 2018, Angela Hernandez mergea lângă Big Sur pe autostrada 1 și se îndrepta cu SUV-ul ei spre sudul Californiei, când un mic animal a traversat drumul. Hernandez a virat pentru a evita o coliziune. În procesul acesta, a căzut de pe o stâncă și s-a prăbușit aproximativ 60 de metri pe o plajă pustie și stâncoasă. A avut hemoragie cerebrală, coaste rupte, claviculă ruptă, vase sanguine crăpate în ambii ochi și plămâni dăunați, dar nu a murit. Apa din mașină i-a ajuns la genunchi. Cu un multitool și-a spart fereastra, s-a strecurat afară, a înotat pe plajă și a leșinat.
Când s-a trezit, a început să meargă și să caute ajutor. A mers zile întregi. Sus, pe vârful stâncii, a văzut mașini trecând, dar nu au văzut-o și nici nu au auzit-o strigând. În cele din urmă, pescarii au găsit Jeep-ul ei naufragiat și au căutat plaja până când au găsit-o dormind pe stânci. I-au dat apă și au chemat ajutor. Salvatorii au coborât în cele din urmă cu frânghii de pe stâncă și au transportat-o pe Hernandez la spital, punând capăt suferinței sale de 7 zile.
Sursă: historydaily.org
Steven Callahan
După o călătorie reușită peste Oceanul Atlantic, Callahan și-a început călătoria spre casă în ianuarie 1981. O furtună în jurul barcii sale nu era atât de mare problemă cât gaura pe care o balenă sau un rechin au făcut-o în corpul bărcii sale în mijlocul nopții (și furtunii). Când barca a început să se scufunde, Callahan s-a scufundat în mod repetat în cală pentru a-și lua echipamentul de supraviețuire. Callahan, cu mâncare și apă pentru câteva zile, s-a urcat în pluta sa circulară de 8 metri și a navigat departe de Insulele Canare. Callahan prindea pești cu sulița și pregătea apă prin distilare solară. În ziua a 14-a, a dat semn unei nave care trecea pe lângă, dar aceasta nu l-a observat.
După o lună, a ieșit din rutele de transport. După 50 de zile, era acoperit complet de ulcere din apă sărată, se lupta cu deshidratarea în apele tropicale și repara greu găurile din plută. Epuizat și după ce și-a pierdut o treime din greutatea corporală, Callahan a fost în cele din urmă observat de un pescar lângă coasta Guadeloupei și după 76 de zile a fost în cele din urmă salvat.
sursă: www.mirror.co.uk
Familia Robertson
Timp de 38 de zile, familia Robertson a fost naufragiată pe mare. Patriarhul Dougal Robertson, producător britanic de produse lactate, a vrut doar să-și ia familia într-o excursie cu barca la „universitatea vieții", cum a numit-o fiul său. Pe 27 ianuarie 1971, Dougal, soția sa și cei patru copii ai lor s-au îmbarcat pe o goeletă din lemn numită Lucette și s-au îndreptat spre ape necunoscute în căutarea aventurii.
Aceasta s-a dovedit a fi mai mare decât se așteptau. 17 luni pe mare, familia se descurca bine, navigând de la port la port și văzând lumea. Dar pe 15 iunie 1972, familia a întâlnit un grup de orci lângă coasta Galapagosului și s-a naufragiat. Balenele au atacat barca, au rupt-o și au avariat-o grav. Nava lua apă. Singurul lucru pe care îl aveau era o mică barcă de salvare și mâncare doar pentru șase zile. Au supraviețuit pe apă de ploaie și țestoase capturate, până când pescarii japonezi i-au descoperit pe 23 iulie 1972.
sursă: theguardian.com
Harrison Okene
Când scafandrii s-au scufundat pe 28 mai 2013 în nava naufragiată Jacson-4, nu se așteptau să găsească supraviețuitori. Harrison Okene era bucătarul navei. Când barca s-a răsturnat, era la toaletă și a încercat să deschidă ieșirea de urgență, dar nu a reușit. Nava a început să ia apă și Okene a rămas închis. În cele din urmă, s-a găsit prins într-o bulă de aer de aproximativ un metru pătrat.
După trei zile, când deja începea să-și piardă speranța, a auzit bătăi. Era ciocanul scafandrilor care lucrau pe suprafața navei. I-au dat echipamentul de scafandru și apoi l-au pus într-o cameră de decompresie, unde a trebuit să petreacă încă doi zile. Nu este surprinzător că s-a angajat că nu va mai merge niciodată pe mare.
sursă: www.mirror.co.uk
Expediția Perseverenței a lui Ernest Shackleton
Ernest Shackleton deja se confruntase cu Polul Sud și era pregătit să se confrunte din nou în 1914, când s-a dus acolo cu un grup de 28 de bărbați. Ei sperau că vor traversa întregul continent și vor ajunge la nava care îi aștepta pe cealaltă parte. În schimb, au rămas fără speranță prinși în gheață, când nava lor s-a defectat. Aprovizionările au început să se micșoreze și bărbații s-au urcat în barcile lor de salvare și au navigat 14 zile în mările antarctice aspre.
De acolo, au trebuit să întreprindă o altă expediție pe insula South Georgia, cea mai apropiată insulă locuită, la o distanță de aproape 1 000 de mile de punctul de plecare inițial. În ciuda multor dificultăți, toți cei 28 de bărbați din misiune au supraviețuit, deși unii dintre câini nu au avut atât de mult noroc (și au fost mâncați, deoarece aprovizionările cu mâncare se terminau).
sursă: bbc.com
Juliane Koepcke
Juliane Koepcke v-ar putea spune două mari povești despre supraviețuire. Pe Ajunul Crăciunului 1971, Koepcke zbura pe zborul LANSA 508. Avionul a fost lovit de un fulger. A început să se descompună în aer și Koepcke s-a găsit încă legată pe scaunul ei - la două mile deasupra pădurii tropicale peruviene.
A fost rănită și a avut numeroase vânătăi. Avea clavicula ruptă, dar era în viață - a fost singura care a supraviețuit acestui zbor. Și acum se găsea în sălbăticie singură. Niște bomboane au fost singura ei mâncare, dar a găsit un mic pârâu. S-a târât în jos prin apă, ceea ce i-a ușurat mișcarea și a putut și să bea și să rămână hidratată.
Insectele din junglă au început să o mănânce în viață și viermi i-au infectat mâna, dar după nouă zile a reușit să găsească o tabără. Și-a acordat singură primul ajutor și a așteptat. Câteva ore mai târziu, au găsit-o tăietorii de lemn, care i-au acordat ajutor și au dus-o într-o zonă mai locuită, de unde a fost transportată cu avionul la spital.
Povestea ei a fost filmată ca documentar Wings of Hope din 2000 regizat de Werner Herzog, care avea și el o rezervare pe acest avion nefericit, dar a anulat-o în ultima clipă.
sursă: wikipedia.org
Apollo 13
Până acum, nicio ființă umană vie nu a fost în spațiu la fel de departe ca echipajul Apollo 13. Racheta a dus echipajul la 248 655 de mile de Pământ, dar nu a ajuns niciodată pe suprafața Lunii, la destinația sa inițială. În schimb, Jim Lovell, Jack Swigert și Fred Hayse au întâmpinat o problemă care i-ar fi putut ucide pe toți: cablul electric defect a aprins rezervorul de oxigen.
Echipajul, folosind modulul lunar ca barcă de salvare, a întins dozele de oxigen care au rămas. Echipajul a trebuit să efectueze o corecție orbitală care i-a dus departe de Lună pentru a-i catapulta înapoi pe Pământ. Modulul lunar a oferit astronauților un adăpost sigur în spațiu, mai târziu echipajul s-a mutat înapoi în modulul de comandă dăunat și apoi a aterizat cu succes pe Pământ. Toți au rămas fără răniri și au salvat și pe Hayse, care era grav deshidratat.
sursă: wikipedia.org
Aron Ralston
Ralston va fi cunoscut pentru totdeauna ca tipul care și-a tăiat mâna pentru a se salva dintr-un accident de escaladă care l-a lăsat închis între doi bolovani. Ralston escalada în Blue John Canyon în Utah singur. Când se plimba prin canion, un bolovan s-a desprins și i-a prins mâna lui Ralston. Nimeni nu știa că era închis acolo. Avea doar puțină apă și puțină mâncare. Era pe el să se salveze. Trei zile s-a luptat înainte de a decide amputația pentru a se elibera de sub bolovan. După doi zile de încercare a diferitelor metode, aproape că a renunțat. În acest moment, era complet fără apă și bea propria sa urină.
Atunci i-a venit ideea celui de-al șaselea zi: ar fi putut amputat mult mai ușor o parte din brațul lui dacă și-ar fi rupt osul cotului. După o oră de muncă cu un instrument multifuncțional ieftin, și-a amputat cu succes mâna și a trebuit să se mai întoarcă la vehiculul lui, coborând cu o mână pe o perete de 19 metri.
În cele din urmă, a fost descoperit de o familie europeană în tabără și șase ore după amputație a fost în cele din urmă salvat. Și l-au găsit chiar la timp: Ralston era pe marginea morții din cauza pierderii mari de sânge. Astăzi, întreprinde expediții în aer liber și aventuri de alpinism, ține prelegeri sau filmează filme despre viața sa.
sursă: oceanwide-expeditions.com
Ada Blackjack
Condițiile expediției au început să se deterioreze, aprovizionările cu mâncare au scăzut și cinci membri ai expediției au fost lăsați pe seama sorții. Pe 16 septembrie 1921, trei membri
Nativă din Alaska, Ada Blackjack era membră a populației indigene Iñupiat. A fost angajată de canadienii Vilhjalmur Stefansson și Allan Crawford pentru o expediție pe insulele Wrangel, care astăzi sunt considerate teritoriu rus. Scopul era să le obțină în numele Canadei și Blackjack era croitoreasa și bucătara expediției.
Membrii au plecat să caute ajutor, în timp ce Blackjack a rămas și a îngrijit un membru bolnav al echipajului. Acesta a murit mai târziu și Blackjack a rămas pe insulă singură. Ada Blackjack a supraviețuit acolo doi ani, ceea ce, având în vedere riscul unui atac de urs polar, nu a fost o sarcină ușoară. A învățat să vâneze foci, până când a reușit să fie salvată pe 28 august 1923, aproape doi ani după ce a rămas pe insulă.
Potrivit paginilor administrate de Universitatea din Alaska din Anchorage, Blackjack nu a primit o primire eroică. În schimb, i s-a reproșat că nu a salvat viața colegului ei, pe care l-a îngrijit pe insulă. Restul vieții a trăit în sărăcie și a primit recunoaștere doar înainte de moarte în 1983.
